Craciunul - Un miracol de mii de ani

   "Îţi mulţumim că ne-ai dat noaptea binecuvântată în care steaua a strălucit deasupra peşterii din Betleem, revărsând lumină mai întâi asupra paşilor noştri care orbecăiau în întunericul păcatului şi al ignoranţei, fiindcă ceea ce ştim despre Dumnezeu, despre noi înşine, despre sensul vieţii noastre şi despre veşnicie, ne-a învăţat lumina acestei stele. Lumina ei ne-a descoperit că Dumnezeu, care a zidit lumea prin atotputernicia sa, iubeşte pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte cu inimă de părinte, de tată şi mamă.

    Îţi mulţumim, pruncule Isus, nu numai pentru câte ne-ai învăţat, dar mai ales pentru ceea ce am primit de la tine: îţi mulţumim pentru că ai venit, ne-ai vizitat şi te-ai jertfit pentru noi! Ce valoare ar fi avut sufletul nostru, cel atât de des neglijat, de atâtea ori aruncat la gunoi, în noroi, de atâtea ori dat morţii păcatului, dacă tu nu te-ai fi născut în peştera săracă şi rece pentru a ne arăta valoarea lui? Îţi mulţumim pentru fiecare pas pe care l-ai făcut pentru noi, pentru fiecare picătură de sudoare, pentru fiecare lacrimă şi pentru fiecare picătură de sânge vărsat pentru noi, îţi mulţumim pentru batjocurile îndurate: scuipăturile primite, cununa de spini, pentru rănile sfinte, pentru crucea purtată în locul nostru, pentru infernul morţii cu care ai pecetluit preţul sufletului nostru şi l-ai mântuit" (Tihamer Toth). 

    Îţi făgăduim că lumea ne va cunoaşte că suntem ai tăi de pe dragostea pe care o vom avea unii pentru alţii (cf. In 13,35), ca toţi să recunoască împlinirea profeţiei lui Isaia, anume că în împărăţia ta pot să trăiască la un loc lupul cu mielul şi leopardul cu iedul (11,6).

    Îţi făgăduim că te vom urma şi vom face ca şi alţii să te urmeze pe calea ce ne-ai arătat-o şi care ne duce la viaţa veşnică.

    Pruncule divin, îţi mulţumim, îţi făgăduim, dar te mai rugăm ceva: să ne laşi harul şi pacea ta! Fără harul tău nu putem face nimic şi fără pacea ta nu ne putem bucura de nimic; fără harul tău nimeni nu poate ajunge în cer spre a-i aduce slavă lui Dumnezeu şi fără pacea ta nimeni nu poate fi de bunăvoinţă pe pământ.

    Într-o zi, sfântul Ambrozie dicta lui Paulin, secretarul său, aceste cuvinte: Cristos trăieşte în mine; adică trăieşte acea pâine vie care a coborât din cer şi s-a născut la Betleem, trăieşte iubirea sa, pacea, dreptatea, înţelepciunea sa. Putem spune şi noi acelaşi lucru?

    Într-o zi, Petru i-a spus lui Isus: Doamne, iată: noi am lăsat toate şi te-am urmat, ce răsplată vom primi? Răspunsul lui Isus a fost prompt şi categoric: Adevăr zic vouă, că voi care m-aţi urmat, la naşterea din nou a lumii (la înviere), când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Mt 19,27-28).

    Noi ce am lăsat pentru Isus în aceste zile, ca să ne învrednicim de vreo răsplată la cea de-a doua naştere a lumii? Am lăsat ura? Beţia? Înjurătura? Necurăţia? Am lăsat un ban pentru un sărac?

    Fiecare lasă ceva, după credinţa vie pe care o are, fiindcă numai aceasta acţionează prin caritate (Gal 5,6).