Toate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca punct de pornire promovarea binelui. Hipocrate,"părintele medicinei", scria: "în boli să urmărim doua fapte: să fim de folos, ori să nu vătămăm"

Nu trebuie să-i provocăm pacientului mai mult rău decât a suferit deja. Trebuie să ne gândim că devotamentul este uitarea de sine, iubirea aproapelui fără nici o recompensă decât aceea pe care o aduce binele cu el.

Medicul trebuie să înveţe să-l însoţească pe pacient în temerile sale, disperat in faţa necunoscutului oferit de boală, cu griji şi obligaţii pe care nu le mai poate îndeplini, cu temperamentul şi educaţia sa.

"Doctorul nu ar trebui să se limiteze la a prescrie un tratament medicamentos. Ar trebui să-l trimită pe pacient la câteva şedinte cu un nutriţionist, cu un specialist în exercitii fizice, astfel încât să înveţe cum să-şi diminueze riscurile". Prof. dr. Nathan D. Wong .

Omul bolnav îşi pune viaţa în mâinile medicului, deschizându-i porţile sufletului său în aşteptarea cuvântului magic, cuvânt care poate salva sau ucide. "Căderea omului în păcat a produs o mutaţie în vocaţia originară a omului, suferinţa devenind astfel parte din condiţia noastră. Oricât am dori, oricât ar progresa ştiinţa, tehnica, noi nu putem evita suferinţa pentru ca Mântuitorul Iisus ne învaţă că trebuie să trecem prin cruce ca să putem avea acces la bucuria Învierii" (I.P.S. Daniel).

Medicul nu trebuie să se opună evoluţiei fireşti, ci să întărească voinţa de însănătoşire - în caz de boală - sau voinţa de a păstra sănătatea, trăind în armonie cu Dumnezeu şi natura. Această voinţă se află, în stare latentă în orice organism. Ea poate fi stimulată pe diferite căi. Adevăratul proces de vindecare se desfăşoară întotdeauna prin mijloace lăuntrice. Natura însăşi este "medicul intern" pe care fiecare om îl poartă în el.

Sădesc în mine speranţa că poate, curând, oamenii vor comunica şi prin cuvânt vor zidi o viaţă trăită în iubire.

Iulia Barbu